Reacții la Team2021.ro: terapie de grup și mersul înainte


#1

Salutare! M-am bucurat mult să îi cunosc pe primii potențiali membrii ai comunității Team21. Oameni care fac proiecte pentru comunitate, artiști, jurnaliști & watchdogs, programatori, oameni care aleargă pentru a strânge fonduri, oameni pasionați de "reziliență" și gestionarea dezastrelor.



Credit foto: Simona Fit <3

În introducerea serii am ținut să subliniez modurile interactive în care putem folosi platforma online:

  1. Colecție de proiecte: împărtășim informații despre proiectele la care fiecare din noi lucrăm. Fiind un spațiu de comunitate, accentul cade nu pe articole de promovare, ci mai degrabă pe apeluri de participare, oportunități de implicare. Încercăm să ne conectam unii cu alții și să ne ajutăm unde e nevoie.

  2. Spațiu de lucru: ne coordonăm în faze de planificare, implementare, management de echipe, recrutare de voluntari, și asa mai departe.

  3. “Knowledge base” (multumesc Cristina!): accentul aici e pe documentație, postări tip reflecții, nu atât ce, cât mai ales cum facem, cum învățăm, astfel încat să creem modele replicabile.

În rețeaua Edgeryders, inspirația pentru platformă, noi facem asta de 8 ani, și misiunea noastra e sa construim proiecte sustenabile în și pentru comunități. Unele proiecte sunt individuale, iar valoarea adaugată este că protagoniștii vor avansa mai repede prin schimbul de idei si sfaturi; altele se nasc din însăși interactiune: proiecte comune locale si internaționale. Un exemplu bun e comunitatea pe care am reușit să o construim în jurul unei tinere tunisiene care își dorea să devină antreprenor social într-un oraș uitat de lume, și nu știa încotro să apuce.

La prezentarea Team21.ro, m-a surprins faptul ca nu am întâmpinat rezistența cu care sunt eu obișnuita: "cine va veni să scrie aici?", "digitalul exclude multă lume", “platforma sau tehnologia Discourse nu sunt user-friendly”, și asa mai departe. În schimb, am sesizat timiditate generală, un bun simț care poate fi reticență, sau… ?

Cei aflati la întâlnire nu sunt deciși, colectiv, cum anume să abordeze subiectul tabu Timișoara capitală culturală și dezamagirea vis-a-vis de cum (nu) se întâmplă lucruri în Asociatia Timisoara 2021. Cei care au fost implicați în dosarul de candidatură încă încearcă să se debaraseze mental de poveste, iar alții sunt sceptici la un nou efort de mobilizare - pentru că ar putea da greș? pentru ca e ar însemna să întoarcem spatele și să lăsăm sub ochii noștri politicul să câștige? Nu mi-e încă clar… însă ceea ce e evident e faptul că există o traumă colectivă și avem nevoie de terapie. Fie ca TeaM2021 să ajute la recuperare, fie și simbolic.

Poziționarea pe care o are TeaM21, dacă înțeleg eu bine, e una complementara proiectului oficial, “independentă și non-combativă”, cum zice @Val.Muresan. Asta înseamnă că dacă drumurile celor două se vor întâlni, foarte bine. Dacă nu, măcar oamenii vor fi trăit experiența anului capitală prin capitalizarea oportunității uriașe pe care o are orașul. Nu e târziu să câștigăm, să valorificăm munca de activism civic și cultural, în paralel cu monitorizarea sănătoasă a ceea ce se întâmplă dincolo. Nu e un joc cu sumă zero: dacă facem X nu mai facem Y, daca X câștigă, Y pierde.

Sper ca multe întrebări nevociferate la întâlnire să-și găsească răspunsuri pe aceasta platformă de dialog constructiv. Câteva idei cu care am rămas și pe care le încurajez au legătură cu utilitatea practică a platformei. Atâta timp cât cineva își asumă un rol, acea persoană poate să îi inspire pe alții prin propriul exemplu. Nimeni nu e aici să comande, platforma e un work-in-progress continuu, iar loc de leadership există, și încă mult!

  • sa folosim site-ul (si) ca spatiu de knowledge management, să trasăm drumuri pentru alții la început, împărtășind cum noi am învățat lucruri.

  • să creem o listă comună, publică, cu oportunități de finanțare și apeluri de parteneriate

  • ar fi utilă o secțiune de advocacy, și bineînțeles cineva care să se îngrijească de acel tip de conținut

Ce părere aveți? Impresiile voastre de după întâlnire sunt binevenite! Puteți lăsa un comentariu mai jos în care să vă prezentați și să spuneți cum vedeți creșterea TeaM21 (chiar și dacă ați lipsit de la intâlnire). Ne revedem curând?

P.S. Am scris despre TeaM21 și pe Edgeryders.eu, aici. Haideți să lucrăm împreună pentru un ecou internațional al efortului TeaM21. Edgeryders are peste 4000 membrii în toate colțurile lumii, și suntem bucuroși să colaborăm (festivaluri comunitare, match-making pe proiecte, rezidențe, scrieri de proiecte…)