Doneaza si tu : Campania platformei Timotion - Solidari în fața Covid-19

Solidari în fața Covid-19

Doneaza si tu! https://www.timotion.ro/proiecte-2020/solidari-in-fata-covid-19/

Ne confruntăm cu o situație fără precedent în istoria recentă a orașului și a tării noastre: intrarea în stare de urgență din cauza răspândirii unui virus înalt contagios. În acest moment, mai mult ca niciodată, destinul unui bolnav poate fi schimbat de orice detaliu, contra-cronometru. Spitalele din Timișoara au nevoie de sprijin, iar fiecare dintre noi are puterea de a spori resursele cu care medicii salvează vieți. Pentru colectarea rapidă și transparentă de fonduri care să ajute la achizitionarea de echipamente și consumabile necesare luptei împotriva COVID-19, echipa Timotion pune la dispoziție platforma timotion.ro.

Ne asumăm să identificăm și să transferăm donațiile către acele entități care asigură cea mai eficientă utilizare a resurselor. Următoarele zile sunt critice pentru comunitățile și familiile noastre. Împreună, printr-o acțiune responsabilă, putem depăși cu pierderi minime acest moment intens de criză.

Impreună cu Asociația Școala Mamei Junior ne propunem să venim în sprijinul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara. Se preconizează că peste 1000 de persoane cu Covid-19 testați pozitiv vor avea nevoie de internare și de asistență medicală în ATI. Cu fondurile strânse ne propunem în prima fază achiziționarea a 4 ventilatoare VNI și echipamente de protecție pentru personalul medical.

Doneaza si tu! https://www.timotion.ro/proiecte-2020/solidari-in-fata-covid-19/